Principiile economiei sociale

Principiile economiei sociale

Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale,precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale

Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale,precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie sunt reglementate de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare.
Contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general: producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil; dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil; dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Principiile pe care se bazează economia socială sunt:
– prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;
– solidaritate și responsabilitate colectivă;
– convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau interesele unei colectivități;
– control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;
– caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
– personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independentă față de autoritățile publice;

– alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivăți sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor;
– proces decizional transparent şi responsabil în interesul colectivităţii pe care o deserveşte.

Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie beneficiază de gratuitate pentru emiterea atestatului sau/și a mărcii sociale, precum şi înregistrarea în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale (RUEIS). Serviciile de atestare și de certificare sunt oferite de Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă.
Compartimentele de economie socială din cadrul agențiilor
teritoriale informează şi acordă sprijin metodologic pentru derularea procedurii de atestare/certificare a întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserţie, precum şi pentru desfăşurarea activităţii acestora în raport cu drepturile şi obligaţiile acestora în calitate de întreprinderi sociale/întreprinderi sociale de inserţie.

admin
ADMINISTRATOR
PROFILE

Posts Carousel

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

Latest Posts

Top Authors

Most Commented

Featured Videos